Viata de sportiv

La prima vedere, viata de sportiv (senior) e cea mai misto dintre toate. Ai si tu acolo doua antrenamente pe zi a maxim doua ore fiecare, esti platit bine si esti personajul-erou dintr-un basm cotidian live. Pe scurt, timp putin alocat si foarte multe beneficii. Ok, acum hai sa ne trezim la realitate va rog. Sa va explic si de ce. 

Poate v-ati intrebat de ce un sportiv de performanta este atat de apreciat ca alearga dupa o minge sau ca se intrece pana la un finish cu inca 6-7 rataciti . Pentru ca este mult mai riscant decat va puteti imagina. In fiecare zi risti o accidentare care iti poate incheia cariera prematur, mai ales acum ca atleticitatea sporturilor s-a dezvoltat datorita timpurilor traite. Daca te-ai accidentat serios,sa revii in circuit la nivel optim este cu mult mai greu decat se pare, mai ales dupa o accidentare ce aproape te obliga sa renunti la sport. 

Cele mai concrete exemple, din nou, le voi da din baschet pentru ca e breasla mea de atata timp. Credeti-ma ca, indiferent de problemele pe care le ai in viata extrasportiva, toti te iau de bun cand intri pe teren, si esti judecat foarte aspru daca le zici ca si tu esti om si nu poti da randament maxim 24/7. Chiar, am auzit des si vorba „ce e asa greu ma sa bagi o minge in cos, vrei sa iti arat ca si eu pot?” . Ce sa zic stimate critic, esti invitatul meu. Nimeni nu observa ca trebuie sa bagi o minge in gaura dupa ce ai alergat 35-40 de min, plus inca 20-25 min inainte de inceperea meciului, inca 10 in pauza mare. Dragii mei, si nu se alearga liniar. Ai cateva schimbari bune de ritm/directie si o groaza de contacte pana sa ajungi sa arunci ( In cazuri bune, ajungi sa tragi la o faza din 4). Stim cu totii ce se intampla cand arunci de 9 ori si marchezi o data. Exact, esti mana moarta pentru echipa. Si putini te sustin cand o faci de oaie. Eforturile din aparare nu le ia nimeni in considerare. 

Nu a fost niciodata usor sa fac performanta, chiar daca eu am fost un „intarziat” in fenomen, apucandu-ma la 15 ani de baschet. Aveam scoala dimineata in intervalul orar 08.00-14.00, teme, sala de forta, invatam la ce puteam si la 18.45 fugeam spre sala Aurel Vlaicu, ca sa fiu acolo la 19.30 sa am timp de toate-cele premergatoare antrenamentului. In unele zile eram atat de aglomerat, incat invatam in RATB ce prindeam, sa ciupesc un 6-7 urmatoarea zi, sa imi fac numarul de note necesare pentru a-mi incheia situatia mai repede. Incepeau turneele finale la sfarsit de an scolar. Ritmul asta il tine orice student-atlet. Majoritatea incep cam de la 12 ani rutina mega-obositoare si nu ii iarta nimeni la scoala ca au avut deplasare in alt colt de tara zilele precedente si antrenorul nu o sa iti ceara 50% in timpul antrenamentului pt ca ai avut 6 ore de scoala, poate si meditatii in ziua respectiva. Pentru ei ,tu esti fresh, asa ca fata de un copil normal ce se plange de o zi grea, tu trebuie sa dai 200% din ce da el, si nu ai cum sa te plangi. Nu ai timp. 

Eu am fost un norocos. Mereu am avut tot ce mi-a trebuit acasa, puteam sa duc ritmul asta cu brio. Treaba mea era sa ma concentrez pe scoala si baschet. Si asta am si facut. V-ati gandit si la cei ce pleaca de langa parinti la sute de kilometri, care dupa doua antrenamente, scoala si alte activitati caracteristici studentilor-atleti, trebuie sa se si gospodareasca? Vi se pare usor sa iti iei viata in piept de la o asemenea varsta? Ei bine nici mie nu mi se pare, si am tot respectul pentru ei. 

Nu v-am vorbit despre faimoasele cantonamente. (Le voi detalia intr-un viitor articol dedicate vietii in cantonament).  Cantonamentele alea lungi se tin vara, cand voi aveti liber si sunteti la mare pe sezlong si va relaxati. Noi vedeam marea pe YouTube. *Am avut un cantonament in care le-am dat unfollow tuturor celor ce erau pe plaja, de ciuda ca noi trebuie sa muncim pe rupte. 

Dupa accidentarea recenta la genunchi, ce m-a tinut departe de teren in jur de 7 luni si ceva,( in care nu am stat deloc, ba chiar imi doream sa revin la antrenamente pentru ca era mai putin dureros si NU eram singur in tot chinul asta), mi-am dorit sa fiu cel putin la nivelul la care eram inainte, dar inteleg perfect ca toti au asteptari si mai mari de la mine.  Credeti-ma ca nu stau degeaba. Trag de mine zilnic,uneori pe durere, pana nu mai am de unde. Inca am de facut exercitii de recuperare, sala de forta, si merg la antrenament unde nu e deloc usor.  Dau 100% din mine in timpul meciului si e mult mai greu decat pare sa ii multumesc pe toti. Incepand de la antrenori pana la spectatori. Tot ce va cer este putin timp sa ma simt din nou comod in timpul efortului, nimic mai mult. 
P.S : Photo Credits: Sabin Malisevschi / Stiinta Bucuresti. 

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Calarepemari8 spune:

    Boss,putini sunt cei care inteleg ca tu si cu mine am trecut si trecem in continuare prin multe ca sa ajungem undeva sus,in lumea aia misto a sportivilor. Din 30 cati eram in clasa,29 se uitau la mine ca la fraieri cand eu le spuneam ca invat cum si pe unde apuc si ca tocmai am fost plecat o saptamana,in mijlocul semestrului,pe undeva,si eu in ziua aia am o teza. Problema era acasa la ei. Unii parinti puneau problema la sedinte ca as fi un copil sustinut de catre profesori si ca nu meritam sa fiu in liceul ala(am terminat in afara bucurestiului,in cel mai exigent liceu) si ca nu li se pare normal ca eu sa invat mai putin si sa am note mai mari decat incompetentii lor de copii. Pe ei asta ii deranja,cum de am eu rezultate mai bune,nu ca ai lor odrasle petreceau orele prin cafenelele din jurul liceului. Sa stii ca m-am regasit in toata povestea asta a ta si chiar e frumos cand vezi ca cineva incearca sa deschida ochii oamenilor,ca poate renunta si ei la sintagma „daca esti sporiv,du-te la liceu sportiv”. Eu avam o vorba foarte fina,aruncata pentru cei care imi spuneau asta,si anume „du-te tu in pula mea si,daca nu vrei sa ma intelegi,mai bine nu ma incurca”. Keep up the good work si bafta multa in tot ceea ce faci.

    Apreciază

  2. un moldovean spune:

    Bravo, Dimitris, pentru ideea acestui blog si pt randurile scrise. Ar fi grozav sa le citeasca si alti tineri sportivi, in special cei daruiti de Dumnezeu cu calitati si talent. Sanatate si mult succes in continuare.

    Apreciază

    1. Amelia spune:

      Makes sense, in a few points I wish to share my views. Your points 10 to 14 is covered in your CMP 2, that is point 2 takes care of 10 to 14.  I STRONGLY disagree we come and go empty handed and that the outer gives no happiness – metaphysics brings insights; one is that there is no distinction between the inner or outer, this just IS.  I will agree that pleasure of that which lies outside the body mind combine is experienced within the body mind combine.  I do agree that we need meÃiÂhysacs.Âp t‚Â

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s