SUGE-O FEMEIE

Iubire. Ce nu facem noi pentru iubire, mai ales cand ai si ochelarii de cal pe fata atat de bine fixati, incat nu mai vezi pe nimeni in jurul tau. Doar pe ea. Nu ma gandeam niciodata ca as putea sa fac sprinturi prin Gara de Nord pentru a o opri sa nu se urce in acel tren. Cum am ajuns pana aici?

Sezonul 2013-2014. Dimitris cel de 18 ani imbraca pentru al doilea an maioul unei echipe prim-divizionare, de data asta pentru Concordia Chiajna. In acea sala erau mai multe echipe apartinand altor suflari sportive. De pilda habdbalul si jucatoarele echipei Stiinta Bucuresti.

Era ea, o gagica pe la vreo 1.75, atletica, parul negru prins in coada la spate, asics-uri misto in picioare, echipament negru si cu un ceva al ei de m-a facut sa o observ. Nu mai stiu ce altceva am observat la ea dar ochii erau si au ramas mari cand ii auzeam numele. Cum sa va explic, uneori veneam mai repede sau plecam mai tarziu in speranta ca se intercaleaza programul echipelor. Un “buna” voiam sa arunc si eram multumit. Nu s-a intercalat niciun program. Ba mai mult, nu am mai vazut-o prea mult de atunci.

Banuiesc ca februarie 2015. Poiana Brasov. Ceva imi pare cunoscut si primesc flash-uri din perioada Chiajna. O vad, ea e! O vad inainte de plecarea spre Targu-Mures si nu apuc sa spun nimic. Trebuie sa aflu cine este. Macar pentru linistea mea sufleteasca si dupa lupte seculare aflu. Fericit si pentru simplu fapt ca imi da accept si follow back pe Instagram. Imi poate spune cineva de ce am asemenea goluri in stomac pentru o chestie incredibil de stupida? Nu se intamplase nimic. Dar ceva in mine era rascolit. Am zis ca ar trebui sa imi vad de viata mai departe. Degeaba ii spun cine sunt la plecare. Un asemenea efort pentru ce? Am mica mea victorie, de zambit zambesc si daca tot stiu cine e, nu ma grabeste nimeni. Plec mai departe.

Ii scriu dupa ceva luni, cumva curajos iar dupa putin timp, primesc si un raspuns! A doua victorie sufleteasca pentru mine. Atat de fericit eram pentru ca mi-a raspuns incat am inchis netul si m-am bucurat mai ceva ca Duckadam in ‘86. Din nou de neinteles. Asemenea trairi pentru un “da” scris la misto de ea sau pentru ca o vedeam in costumul de ski? Nu va pot explica, nu au niciun sens, sunt de toata jena dar acele trairi erau acolo. Si au ramas cumva acolo de un an in urma.

Cumva am inceput sa schimbam vorbe, sa discutam despre habdbal, baschet, prieteni comuni, Bucuresti-Brasov stuff. Multe rau si pentru mine cel putin super placute. De abia asteptam sa gasesc orice topic pentru a-i scrie iar ea sa imi raspunda in acelasi fel caterinca la glumele fara sens. Pur si simplu era wow. Si fara sens cand le spuneam baietilor la bere de unde am eu chestii sa fiu fericit.

De la un timp, topic-urile ai scazut treptat si nu am mai discutat aproape deloc. Niste eventuale schimburi de like-uri sau comenturi relativ funny si atat. Pana in august 2016 cand am reluat obiceiurile noastre deja “traditionale”.

Perioada august-decembrie sau august-ianuarie au fost bestiale pentru mine. Erau familiarizati unul cu celalalt, anticipam replici, aceleasi gusturi in multe domenii si eram foarte relaxati. Sentimentele mele pentru ea au ramas aceleasi credeam eu. Dar boom-ul l-am luat in piept mi l-a trantit cand imi scria atat de bucuroasa ca si-a gasit pe cineva. Nu am putut sa spun nimic dar am avut cumva ceva in mine si m-am bucurat pentru ea. Era fericita. O simteam cum radiaza din toti porii. Eu mai putin, e dureros sa stii cum nu esti tu motivul pentru care ea mai zambeste. Acum este el. Si treptat si discret ma retrageam de pe scena. La fel si ea. La giratoriu eu am facut prima dreapta iar ei doi spre fericirea lor.

Pana atunci nu mi se intamplase sa o vad pe strada in orice domnisoara cu trasaturi comune sau sa le spun fetelor pe numele ei dar ma redresam usor. Poate stiti ca in acele momente nu mai simti nimic. Nici macar ca o iei in jos si in celelalte domenii in care activezi. Ce pretentii puteam sa am, sincer acum. Am vazut-o de cateva ori in viata mea si ea poate stia ca exist. Dar era fericita. Si acum zambesc cand imi amintesc cum ascultam un playlist de melodii ce ne placeau. Pentru voi o sa sune stupid si lung, poate fara sens real. Eu le simteam si aveau o alta valoare

Din aprilie-mai 2017 am reluat legatura. Ea imi scria, eu dadeam seen sau raspundeam sec. Ea ma lua la misto, eu scriam sa fie scris. Ma simteam ca ultimul taran. Aproape o uitasem de tot, dar cand nu mai voiam sa aud de ea, ea s-a deschis in fata mea. Relatia era pe duca si aflasem asta dupa ce am luat decizia de a nu mai fi un taranoi si sa raspund cum se cuvine.

M-am deschis si eu. Cu tot ce aveam. Credeam ca si ea la fel. Vorbeam cu orele si seara de abia asteptam sa ii spun ce am facut. Si ea proceda la fel. Incep sa ma indragostesc dar nu le dau curs. E penibil. Incep sa realizez ca nu se mai poate in ritmul asta pentru ca o voi iubi in scurt timp. M-am oprit sa plec? Bineinteles ca nu. Sunt atat de increzator si visez la atatia cai pe pereti incat chiar sunt convins ca ma va iubi si ea.

“Ce sunt eu pentru tine?” Intreb mandru de pasul facut si convins de un raspuns convenabil. “Imi esti un prieten bun.” S-a naruit totul si la tot ce am inchis ochii si ma ranea, am dat curs. Stiu ca un om ranit se protejeaza. Treceam peste 2-3 ziduri spre ea dar ea isi punea 5. La nesfarsit. Am refulat si i-am spus tot ce simt pentru ea dar nu stiu cum sa ii spun sa dea curs macar la 10% din ce simt eu. Epic fail. O ranesc rau, si nu mai vrea sa se uite la mine.

Ziua mea am vrut sa o fac la Brasov, si in timpul ala sa o vad macar cateva minute sa ii spun cat de rau imi pare, ca o iubesc si ca imi pasa de ea. Fail. Dimitris ramane in Bucuresti. Dar ea era in Bucuresti de o zi. De ce nu mi-a spus? Ar fi fost totul diferit.

Ii spun ca voi fi intr-un loc anume, si daca crede ca e ok, sa vina si ea. “Prea tarziu, in curand ajung la gara. Trenul pleaca la 17.45” era 17.25 atunci.

Am fugit pe usa, am intrat in taxi. I-am spus ca ii platesc triplu cursa daca ajung in 7 minute la Gara de Nord. A acceptat. Era sa facem accident la Apaca si s-a pus primul la intersectie la Leu pentru a face stanga pe pod si sa aterizam la gara. 17.35. Intru in Gara de Nord. Sprint pana la Info Desk, sprint inapoi la linia 14, sprint 12 vagoane sa vad daca e inuntru, sprint inapoi sa verific. Nimic. Ea era la bilete si pleca de la linia 13. Inca 15 minute in care se poate intampla ceva

O vad si inghet. Nu imi mai simteam mainile, tremur tot si din tot discursul gandit nu apuc sa spun altceva decat “Imi pare rau.”

A urcat in trenul de Brasov. A fost in zadar tot ce am spus. Nu are aceleasi sentimente pentru mine.

Trenul a plecat, unde mi-a fost capul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s